Józsa Attila: Műfordítás: Tudor Arghezi: Zdreanță (Zsivány)

 TUDOR ARGHEZI:   ZDREANȚĂ                          TUDOR  ARGHEZI:   ZSIVÁNY

L-ați văzut cumva pe Zdreanță                                Zsiványt nem láttátok éjjel ?

Cel cu ochii de faianță ?                                          Tükör-szemmel néz ő széjjel.

E un câine zdrențuros                                               Rongyos kutya, bús, bozontos,

De flocos, dar e frumos.                                           Lóg a szőre, de szép, okos.

Parcă-i strâns din petice                                           S bár rajta folt hátán a folt.

Ca să-l tot împiedice,                                               De cérna benne sose volt,

Ferfenițele-i atârnă                                                   Rojtos már szegény bundája,

Și pe ochi, pe nara cârnă,                                         Eltakarva szeme-szája,

Și se-ncurcă  și descurcă,                                          Meg-megbotlik, araszolna,

Parcă-i scos din câlți de furcă.                                   Mintha kender-szöszből volna...

Are însă o ureche                                                      Egyik füle viszont csodás,

De pungaș, fără pereche,                                          Mint gazfickóé, nem vitás,

Dă târcoale la coteț,                                                  A tyúkólat kerülgeti

Cufulit și-așa lăieț                                                     Borzosan, míg jön valaki,

Așteptând un ceas și două                                         Tyúkot les már, vár egy órát,

O găină să se ouă,                                                    S tojás pottyan, a nemjóját!

Care cântă cotcodace,                                               Kotkodácsol a tyúk s örül,

Proaspăt oul când și-l face,                                        Friss tojást lát maga körül.

De când e-n gospodărie,                                            Hogy mióta jött ? Messzi múlt

Multe a-nvățat și știe,                                                S nagyon sok mindent megtanúlt,

Și pe brânci, târâș –grăpiș,                                         Négykézláb kúszik a porban,

Se strecoară pe furiș,                                                 Mint a tolvaj, nagy titokban

Pune laba, ia cu botul,                                                És mancsával nem csinál mást,

Și-nghite oul cu totul.                                                 Egyből lenyeli a tojást.

”-Unde-i oul ?”  - a-ntrebat                                         „Hol a tojás ?”  - kérdezte

Gospodina – ”L-a mâncat!”                                         A gazdaasszony.  – „Megette!

”Stai nițel, că te dezvăț                                              Várj egy kicsit, leszoktatlak,

Fără mătură și băț.                                                    Seprű sem kell, békén hagylak,

Te învață mama minte!”                                              Megemlegetsz mindörökre!”

Și i-a dat un ou fierbinte.                                            S forró tojást tett a földre.

Dar de cum l-a îmbucat,                                             Bekapta, hogy jött az ösztön

Zdreanță l-a și lepădat                                               Zsivány, s  ki is köpte rögtön

Și-a-njurat cu un lătrat.                                               S ugatott a hideg földön.

Când se uită la găină,                                                Ma mikor ránéz a tyúkra,

Cu culcușul lui, vecină,                                                Nincs messzzire, mégis tudja

Zice Zdreană-n gândul lui:                                          S arra gondol Zsivány: „Hamis,

”S-a făcut a dracului!”                                                 Rosszféle lett tyúkanyó is!”