Ion Minulescu: RUGĂ
PROFANĂ
Ion Minulescu: PROFÁN KÖNYÖRGÉS
Stăpâna mea,
învață-mă să plâng.
Úrnőm, kérlek tanítsál meg sírni.
Așa cum până astăzi
n-am plâns încă – Úgy, ahogy
máig nem sírtam soha még -
Să plâng, dar să nu
mă mai frâng Síró
lelkem ne tudjon összetörni,
Ca Prometeu, legat
de stâncă... Mint Prométeusz kikötve, nagyon
rég...
Să plâng și eu ca
biblicul Adam Úgy sírjak, mint a Bibliában Ádám,
Gonit de Dumnezeu
din Paradis, Kit
kiűzött az Úr a Paradicsomból,
În clipa când cu
Eva ne trudeam Amikor Évával szaggattam ruhám,
Să descifrăm
întâiul nostru vis...
Felébredve az első álomból...
Învață-mă să-mi
plâng ca Boabdil Mint Boabdilt egykor tanítsál meg sírni,
Grenada vieții mele
din trecut, Ki sajnálkozott bűnös múltja miatt,
Pierdută-n clipa
când – un biet copil – S
ártatlan gyermekként hagyta elveszni -
Mi-o apăram cu-o
suliță și-un scut...
Csak egy nyílvesszője s egy pajzsa maradt...
Și dacă-n viață
n-am putut citi De ha megfejteni nem tanultam meg,
Ce-i încrustat pe
fruntea tuturor,
Mi van az emberek homlokára vésve,
Ca și Hamlet, ”A fi
sau nu a fi ?”, Mint Hamlet, ki a nagy
kérdéstől már remeg:
Stăpâna mea,
învață-mă să mor ! Úrnőm, a halálra nem leszek elkésve !